Just Mi

Toata lumea cu care vorbim ne invidiaza pentru revelionul petrecut in Times Square. Sa daramam, asadar, acest mit creat si sustinut de mass-media. Ce stiti, de fapt, despre revelionul in TS? Atat cat stiam si eu, pana sa il fac pe bune. Adica o juma de minut de imagini super cool la televizor, unde se vedea celebra minge (ball drop) si o mare de oameni printre reclame luminoase si sky-scrapers, fluturand balonase si alte chestii viu colorate…plus eventual un close-up cu perechi pupandu-se si oameni dand din maini si din picioare a fericire.

Recunosc, mi se parea cel mai cool lucru sa fii acolo. Asa ca, inca din iulie, am cumparat biletele de avion, special cu gandul de a petrece anul nou la NY…mai exact in minunatul Times Square, impreuna cu alti un milion de oameni.

Iar pe 31 decembrie eram fericiti ca vom fi printre cei un milion! Verificasem din timp, pe internet, informatiile despre ora la care ar trebui sa ajungem pentru a “prinde” o pozitie buna etc. Ne uitaseram si la televizor, unde ne anuntau ca nu avem voie cu rucsac, cu bauturi, cu arme etc. Iar pe la ora 2 dupa-amiaza am ajuns deja in zona Times Square. Era plin de oameni deja. Mai exact, toata strada, pe lungimea a vreo 10-15 blocks, era plina de tarcuri din metal, pazite de politisti si oameni de ordine. In primele vreo 10 tarcuri deja nu se mai permitea accesul, erau pline pe trei sferturi. Asa ca valul de multime inainta, umpland, pe rand, tarcurile urmatoare. Am iesit din multime, la un moment dat, pentru a intra la singura toaleta publica din toata zona (stiam ca nu vom mai avea ocazia sa ne intalnim cu un WC pana dupa miezul noptii, asa ca nu am baut prea multe lichide in ziua respectiva). Dupa ce am iesit de la toaleta, ne-a luat iar valul multimii si am ajuns la intrarea urmatorului tarc in care se permitea accesul. Ne-au controlat politistii la intrarea in tarc, ne-au dat voie sa intram cu sticla cu apa (puteam avea vodca in ea, la o adica). Fericiti ca “prinseseram” un tarc relativ central, aproape de lateralul scenei principale, ne-am uitat la ceas. Era 3 pm. Now what? Am realizat brusc ca vom avea de stat acolo 9 ore! Dar eram inca fericiti. Urma sa luam parte la cel mai cool revelion din lume. Abia asteptam sa inceapa spectacolul, concertele, tot ce ne imaginam si stiam noi (din experienta cu revelionul in piata universitatii) ca inseamna un revelion in aer liber. La momentul acela, temperatura era cam de -4 grade Celsius (exista un ecran care indica temperatura). Eram uimiti de buna organizare, de cum nimeni nu se calca in picioare si nu se impingea (tarcurile nu erau niciodata foarte pline, cand se umpleau cam pe trei sferturi nu mai permiteau accesul altor oameni – asa ca nu erau motive de inghesuiala, decat din cauza ca era frig).

Primele vreo 2-3 ore au trecut relativ repede. Saream ca mingile, in sus si in jos, sa nu intepenim de frig, dar eram fericiti sa fim acolo. Primiseram palarii de la Nivea, niste pampoane ca la cheerleaders de la nu mai stiu ce firma, fular de la Pepsi  - ce mai, eram branduiti cu totii!!! Altfel, nu se intampla nimic, dar toti, cum vedeam o camera video indreptata spre noi, incepeam sa urlam si sa sarim, ca si cum ne-am distra foarte tare. Cum se indeparta camera, cum reveneam la pozitia initiala, de plictiseala. Cam ca in filmuletul de mai jos:

De pe la 6 am inceput sa ne intrebam cand incepe spectacolul propriu-zis. Se facusera -7 grade. Nu se intampla inca nimic. Pe la 7, pe o a doua scena din piata (apartinand unuia dintre sponsori, Nivea) au aparut niste oameni si au inceput sa vorbeasca la microfon. Sonorizarea insa era minunata, nu auzeam mare lucru. Urlam si noi insa impreuna cu restul lumii, presupunand ca vor incepe concertele. Cand colo, a inceput sa se auda muzica in difuzoare, insa dintr-un calculator ceva, ca nu erau interpretii pe scena. Si nici asta nu se auzea tot timpul, uneori au fost si 10-20 de minute de pauza totala. Nimeni nu ne baga foarte tare in seama pe noi, cei un milion de oameni inghetati (deja, dupa ora 6-7, nu se mai putea intra in zona…iar daca ieseai, nu mai puteai intra inapoi).  Ma asteptam la un MC ceva, care sa ne puna sa urlam, sa cantam, sa facem ceva si noi. Au fost, pe scena principala, si vreo 3 concerte de cate 10 minute. Primul cu Lionel Ritchie…urmatoarele doua habar nu am cu cine, ca nu am auzit cand au fost prezentate trupele. Deja, pe la 8-9 incepeam sa simt dezamagirea. Americanii, patria show-ului…si nu era niciun show acolo. A, uitasem sa precizez: nu existau ecrane mari sa vada toata lumea ce se intampla pe scena. Era un singur ecran, al lui Toshiba, unde – atunci cand nu erau reclamele firmei – se indurau sa ne arate si noua scena sau multimea de oameni. Dar nu erau niste ecrane dedicate, asa cum pana si la Bucuresti exista, naibii! Foaaarte rau! Pe la 8 eram deja foarte inghetati. Am realizat ca putem iesi din tarc si sa intram la MacDonald’s – singurul local din zona unde eram noi (cum spuneam si anterior, daca ieseam din zona respectiva, nu mai puteam intra inapoi). Am intrat, era ingrozitor de aglomerat. WC-urile erau inchise…iar asta am observat abia dupa ce ne luaseram cate un ceai (iar la ei, ceaiul e in pahare de juma de litru!):

Dar macar ne mai incalzeam. Am stat vreo ora jumate acolo, am avut noroc si am gasit si o masa cu un scaun. Din cand in cand, un angajat venea si ii dadea afara pe cei care stateau acolo fara sa consume nimic. Am gasit si doi romani – i-am auzit vorbind romaneste si i-am invitat in jurul mesei noastre cu un singur scaun. Unul dintre ei locuia prin Florida, celalalt era bucurestean, amandoi venisera in vizita la NY special pentru Revelion. Ce pacaleala! Am schimbat impresii, mai degraba dezamagiri legate de ce vazuseram in tara unde toata lumea vrea sa emigreze. Strazile sunt varza rau!!! In centrul Manhattan-ului sunt strazi cu cratere cum in Bucuresti nu exista! Nu e de mirare ca Bechtel nu e capabila sa faca naibii o autostrada in Romania…nici la ei nu pare a se pricepe nimeni sa faca o strada. Tot Europa e mai cool! In fine, revenind la Revelion…pe la 10 jumate am iesit inapoi in strada. Desi intr-un coltisor eram deja dezamagita, mai pastram inca speranta ca din clipa in clipa va incepe un spectacol magnific, cu muzica live, artificii, lasere, primarul NY si familia Clinton adresandu-se multimii si urandu-ne LMA. Dar nu s-a intamplat nimic din toate astea. Doar cand se mai facea o ora fixa, urlam cu totii 6-5-4-3-2-1…yeeey!!! Ca era miezul noptii intr-o alta zona din lume. Insa altfel…nimic. Pe la 12 fara vreo doua minute au inceput sa apara pe sus cateva baloane, iar pe la fara un minut au inceput sa cada de sus confetti…asta a fost singurul moment cu adevarat frumos…cum cadeau bucatelele de hartie colorata din cer peste toata piata. Nu se vede foarte bine in imaginile de mai jos (filmate cu aparatul nostru foto):

La fara zece secunde a inceput lumea sa numere si bila sa coboare. E adevarat, nu prea am fost atenta la momentul asta, caci tocmai eram ceruta de nevasta

(inelul meu de logodna e de la Chopard si se numeste Happy Diamond…nu e cool?!)

Insa dupa ce am spus DA si ne-am pupat, se facuse deja 12 si vreo 30 de secunde. Ne-am uitat in jurul nostru si era deja gol. Lumea se ingramadea sa iasa cat mai repede din tarc si sa iasa din perimetrul pazit. La 12 si un minut cred ca nu mai era nimeni in piata. Eu ma mai uitam pe sus, sperand, ca o idioata, ca vor fi totusi si artificii. Daca la Bucuresti stiam ca fusesera 20 de minute de artificii, ma gandeam ca la NY trebuia sa fie vorba de macar juma de ora. Sau macar un minut, ceva. Singurele artificii pe care le-am vazut au fost insa cele din cele 10 secunde cat a cazut bila. Si atat! Asta a fost tot. Am inghetat 9 ore, ne-am chinuit sa rezistam fara WC-uri in zona pentru ce?! Pentru 10 secunde cat a cazut bila?!!!!! A meritat doar pentru ca pentru noi a mai insemnat ceva (chestia cu cerutul de nevasta) si pentru ca ni s-a daramat mitul cu revelionul perfect din Times Square. Dar, altfel, nu imi vine sa cred ca nu am vazut niciodata la televizor un reportaj, ceva, o stire macar, cu adevarul despre revelionul de doi lei din centrul NY. Despre locul unde nu se intampla, practic, nimic memorabil, insa tot universul vrea sa fie acolo. Cred ca de aia tot auzeam lumea in jurul nostru ca “you have to do this once in a lifetime”. Pai, desigur, doar o data in viata poti fi atat de stupid! A doua oara nu te mai iei dupa imaginile meravilioase de la TV. Clar!