Presupun ca da. Legea ar fi trebuit votata inca din vara trecuta, insa parlamentarii nu par sa se grabeasca. Haideti sa le dam un imbold. Cum? Aderati la initiativa www.rosiamontana.ro si trimiteti acum o petitie catre presedintele si vicepresedintele Comisiei pentru Industrii si cereti-le sa finalizeze raportul necesar votarii legii anti-cianura in Parlament.
Iata adresele de e-mail unde trebuie trimisa petitia: iulian.iancu@ cdep.ro , mciopraga@cdep. ro
Si iata si textul petitiei (trebuie doar sa o luati cu copy-paste si sa va adaugati numele la final):
Stimate Domnule Presedinte Iulian Iancu,
Stimate Domnule Vicepresedinte Mircea Ciopraga,
Anul trecut, Senatorii Gheorghe Funar (PRM) si Peter Eckstein Kovacs
(UDMR) au initiat o propunere legislativa pentru interzicerea cianurii
in minerit in Romania, propunere legislativa pentru completarea art. 4
din Legea Minelor. In Romania, in ianuarie 2000, a avut loc cel mai grav
accident ecologic la o mina provocat de cianuri si care a fost
inregistrat in istorie ca “Cernobilul acvatic”. Mii de tone de peste au
murit in raurile Tisa si Dunare din cauza unei scurgeri de cianuri de la
mina Aurul detinuta de compania australiana Esmeralda. In intreaga lume,
intre 1998 si 2006, s-au inregistrat peste 25 de accidente cu cianuri,
cu grave urmari asupra ecosistemelor naturale si a vietii oamenilor.
Propunerea legislativa de interzicere a cianurii in minerit in Romania,
Pl-x nr. 429/2007, a ajuns anul trecut la Comisia pentru Industrii, care
din diverse motive nu a discutat-o inca. Ultimul termen de depunere a
raportului pentru aceasta propunere legislativa este 15 februarie 2008.
Dupa realizarea raportului de catre comisia a carei membri sunteti,
propunerea va fi votata in plenul Camerei Deputatilor, lucru care sper
sa se intample cat mai curand. Astfel, as dori sa va incurajez pe
dumneavoastra personal si Comisia pe care o reprezentati sa luati in
discutie propunerea legislativa imediat dupa inceperea activitatii
parlamentare si sa acordati aviz favorabil.
In Romania, cianura a fost folosita de trei companii miniere: Transgold
(Baia Mare), Minvest Deva (Baia de Aries) si Remin (E.M. Baia Borsa,
U.P. Sasar). Toate aceste companii s-au inchis, iar interzicerea
cianurii in minerit nu ar avea consecinte negative sociale si economice
pentru statul roman. Un alt fapt care trebuie luat in considerare este
acela ca, nici pana in momentul de fata, la nivel European si
international nu exista reglementari care sa previna aparitia unor
dezastre ecologice similare celui din Baia Mare de acum 8 ani.
Avand in vedere ca in aceasta perioada se implinesc 8 ani de la tragicul
eveniment din Baia Mare si ca marea majoritate a romanilor doresc
interzicerea cinaurii in minerit, dupa cum se poate vedea pe site-ul
www.faracianura. ro, este momentul cel mai potrivit sa se discute aceasta
lege in cadrul Comisiei pentru Industrii si sa se voteze. Este
ingrijorator, insa, ceea ce am citit recent intr-un articol din Academia
Catavencu
(http://www.rosiamon tana.ro/press/ academia% 20catavencu_ iulianiancu. pdf)
si anume ca se incearca tergiversarea intentionata a discutarii acestei
propuneri legislative de catre Comisia pentru Industrii, lucru care
incalca dreptul constitutional al cetateanului la un mediu curat.
Romania are acum oportunitatea si datoria morala fata de proprii
cetateni si fata de statele vecine de a pune capat acestei tehnologii
periculoase, iar Comisia pentru Industrii poate fi un exemplu pozitiv si
ajuta la realizarea acestui lucru.
Cu stima,


